Alexandru Arşinel a plâns neconsolat la înmormântarea partenerei sale de scenă Stela Popescu mai ales că a plecat repede dintre noi iar el nu a apucat să-i spună tot ce avea pe suflet. Arşinel a spus însă public cuvintele nerostite.
„Aş fi vrut să mă mai suporte pentru câţiva ani, să realizăm spectacolul de aniversare a o sută de ani de revistă, spectacolul Remember Tănase, de la Cărăbuş, până astăzi, cu momente din istoria teatrului de revistă în care ea avea un rol determinant”, a declarat Alexandru Arşinel, într-o emisiune TV.
După înmormântare, Arşinel şi-a deschis sufletul în faţa camerelor TV
„Câteodată trebuie să mori ca să ai parte de o slujbă atât de minunată. Să mă iertaţi că nu am să vorbesc liber, pentru că îmi este greu. Am avut câteva zile infernale. A plecat Stela! Şi lasă în urmă o imensă durere neamului românesc, familiei, prietenilor, mediului artistic. Când m-am referit la familie, m-am gândit şi la familia noastră, de la Teatrul de Revistă Constantin Tănase. Stela! Plecarea ta reprezintă o mare pierdere. Mă simt singur pe scenă, fără tine. După 4 decenii în care am împărţit aplauze şi lacrimi … vei rămâne steaua noastră. Începând de astăzi, o nouă stea va străluci pe cer, în constelaţia marilor valori care nu mai sunt printre noi”, spunea marele actor.